Despre domeniul de la Ghergani

Despre domeniul de la Ghergani

Scurt istoric al Moșiei de la Ghergani

Toată lumea dorește să vadă Gherganii. Doi sau trei vizitatori care au venit să ne vadă au povestit minunății și minunății, iar lumea vorbește în oraș despre bunul-gust, simplitatea și frumusețea micii noastre așezări de la țară.”

Ion Ghica către Alexandrina, Ghergani, 1867

 

Au venit la Ghergani pentru a-i întâlni pe Ghica și pe soția acestuia, Alexandrina, distinsă pianistă, boierime erudită, scriitori și artiști, personaje de frunte ale lumii politice românești  și europene. Au trecut pe aici Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Odobescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, D.A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Sir John Laurence, om de stat britanic, vicerege al Indiei ș.a.

Conacul de la Ghergani, reconstruit în două etape între 1869-1888, după schițele și viziunea lui Ion Ghica de arhitecții Dimitrie  Berindey (1831-1884) și apoi de George Mandrea (1855-1916), se înscria ca și alte reședințe boierești din epocă, în categoria  maisons de plaisance. Avea însă nota lui particulară, conferită de profilul intelectual și artistic al cuplului Alexandrina și Ion Ghica.

Cutremurul din noiembrie 1940 a afectat puternic clădirea prin prăbușirea etajului ce nu a mai fost reconstruit. În perioada comunistă în fostul  conac a funcționat un spital, fără ca valoarea memorialistică și istorică a edificiului și a locului să fi preocupat forurile decizionale, în ciuda clasării ansamblului ca monument memorial în anul 1955.

Vechea curte boierească de la Ghergani trecută prin vicisitudinile istoriei recente se află actualmente într-o avansată stare de degradare. Refuncționalizarea culturală și memorialistică  a ansamblului – conac, capelă, parc- dorită de urmașii lui Ion Ghica, actualii proprietari, se sprijină pe proiectul de restaurare și reabilitate conceput de arhitectul Șerban Sturdza  împreună cu biroul de arhitectură Prodid, în respectul monumentului istoric și al spiritului locului.

(Ruxanda Beldiman, Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani, Editura Istoria Artei, 2016)

 

GHER10026

 

„Ansamblul Conacului familiei Ion Ghica”, în forma actuală, datează din a doua jumătate a secolului XIX având ca nucleu curtea boierului Dimitrie Ghica, existentă deja de la începutul sec. XIX.

Moșia a aparținut, de altfel, strămoșilor lui Ion Ghica încă din secolul XVIII, prin zestre și prin cumpărare. Aşa cum arată unul din descendenţii familiei, Radu St. Greceanu, „Strănepoata lui lanache, Maria, fiica marelui ban Barbu Văcărescu şi vara primară a poetului lenăchiţă Văcărescu, s-a căsătorit în 1748 cu marele ban Dumitrache Ghica („banul bătrânul”), aducându-i ca zestre părţi din moşiile Ghergani şi Gămăneşti, întregite apoi prin cumpărare în 1785. Dumitrache Ghica (1718-1807) a fost tatăl lui Scarlat Ghica (1750-1802), căsătorit cu Maria N. Dudescu. Aceştia din urmă au fost bunicii lui Ion Ghica.”

Părinţii săi, Dimitrie (Tache) Ghica, născut în 1793 şi Maria Sc. Câmpineanu, au ridicat, în 1830, biserica din Gămăneşti, situată la 2 km de Ghergani unde au şi fost înmormântaţi, Dimitrie în 1845 şi Maria în 1849. Faptul că părinţii lui Ion Ghica au fost înmormântaţi în biserica din Gămăneşti demonstrează că în acea perioadă la Ghergani exista deja o reşedinţă boierească având caracter permanent şi, probabil, suficient de spaţioasă pentru a adăposti numeroasa familie boierească.

După moartea părinţilor, moşia Ghergani şi curtea de aici au revenit lui Ion Ghica. Acesta a început să frecventeze şi să folosească această reşedinţă mai intens, probabil, după 1859 (Unirea Principatelor), când Ion Ghica a revenit în ţară ocupând diverse funcţii publice. Din această perioadă datează primele informaţii privitoare la activitatea constructivă a lui Ion Ghica la Ghergani. Astfel, la 3 aprilie 1870, Ion Ghica trimite de la Ghergani o scrisoare soţiei sale Alexandrina, rugând-o să caute planul casei făcut de el „toamna trecută” (deci în 1869) şi să-i dea arhitectului Dimitrie Berindei, împreună cu planul bisericii.

De menţionat că, în epocă, nu era de loc neobişnuit ca inginerii să-şi asume sarcinile arhitecţilor, recurgând la aceştia numai în cazuri speciale, de exemplu pentru finisaje, mobilier dedicat (de altfel, din scrisoarea menţionată mai sus, aflăm că arhitectul Dimitrie Berindei ar fi urmat să se ocupe de proiectarea tâmplei capelei, a ancadramentului de uşă şi a finisajelor).

Astfel, componenta principală a ansamblului, conacul, proiectat chiar de Ion Ghica, pe la 1870, era „aproape gata” în 1886, capela cu criptă era gata în 1896 (lucrările începuseră în 1869), iar într-un plan din 1890 sunt figurate, deja, aleile principale ale parcului.

Sursele bibliografice şi de arhivă şi izvoarele cartografice cunoscute notează un grad progresiv de ocupare a parcelei începând cu sf. sec XIX, cu componente tipice pentru curţile boiereşti cu mari exploataţii agricole. Un punct maxim al dezvoltării ansamblului este înregistrat în jurul celui de-al doilea război mondial şi o reducere progresivă a gradului de ocupare a parcelei în a doua jumătate a sec. XX.  Modul de ocupare al parcelei în special în perioada interbelică, este  tipic pentru reşedinţele de ţară ale mari boierimi – pe de o parte spaţiile de reprezentare-reşedinţa, capela, parcul şi pe de alta construcţiile legate de administrarea domeniului agricol şi de exploatarea acestuia. Acest tip de reşedinţă boierească, cu câteva realizări de excepţie în Moldova cu care Ion Ghica avea atât legături culturale, politice cât şi de familie, erau legate şi de ideile de modernizare a agriculturii şi de emancipare a vieţii rurale, la modă în acea perioadă.

Între 1896 şi 1940 informaţiile privind istoricul conacului Ghica lipsesc. Doar fotografiile istorice, în care, prin comparaţie se constată modificări ale paramentului şi a unor detalii constructive, documentează modificări minore în anii ‘20-’30 ai sec. XX.

În noaptea de 9/10 noiembrie 1940, din cauza cutremurului, a fost grav avariat nivelul doi al palatului, fiind necesară demolarea acestuia şi ridicarea unui acoperiş provizoriu deasupra parterului părţii de construcţie afectată de seism.

La 10 iunie 1949 construcţiile şi celelalte bunuri au fost preluate de GAC Ghergani.

În 1950 a devenit spital raional, iar în anii´60 ai sec. XX, spital de copii.

Modificarea folosinţei, din locuinţă în spital, a impus modificări legate de accesul în încăperi, recompartimentări, amenajări de spaţii şi instalaţii sanitare. Informaţii privitoare la acest tip de lucrări datează din 1954 şi 1965;

 

Extrase din studiul istoric storic semnat de Adriana Stroe.

 

După anii ’90, Domeniul de la Ghergani a trecut într-o etapă avansată de degradare. A fost redobândit prin hotărâre judecătorească de către Irina Bossy – Ghica, strănepoata lui Ion Ghica, în anii 2000 când au început în regim de urgență lucrările de reabilitare ale Capelei care se afla în pericol de prăbușire.

 

Foto: Andrei Mărgulescu

 

 

Lista membrilor familiei Ghica decedaţi la Ghergani:

 

Dumitru (Tache) Ghica (1784 – 1844)

& soţia Maria Câmpineanu 1845

 

Descendenţi Dumitru (Tache) Ghica:

Ion Ghica (1816 – 1897)

*înmormântat în Capela familiei Ion Ghica

& soţia Alexandrina Mavros (1830-1926)

*înmormântată în Capela familiei Ion Ghica

Pantazi Ghica (1831 – 1882)

& soţia Camille Pauline Marie Guyet de Fernex 1903

 

Descendenţi Ion Ghica:

Eliza Ghica (1862 – 1928)

*înmormântată în Capela familiei Ion Ghica

Nicolae Ghica (1862 – 1943)

& soţia Irina Cantacuzino (1869-1906)

*înmormântată în Cavoul Irina N. Ghica din vecinătatea Capelei familiei Ion Ghica

 

Descendenţi Nicolae Ghica:

Ion (Ionel) Ghica (1904 – 1932)

*înmormântat în Cavoul Ionel N. Ghica din vecinătatea Capelei familiei Ion Ghica